Mulciul alb, putem spune desprea acesta ca este unul din cel mai elegant element de decor cand vine vorba despre frumusetea gradinii dumneavoastra. Acesta se va potrivi perfect cu elementele care va decoreaza gradina (flori, arbusti, pomi fructiferi).
Nu este folosit doar pentru decor, el are foarte multe beneficii chiar si pentru cultivatori. Aceasta mulcire este o componenta necesara pentru orice legumicultor, in special pentru cei care cultiva suprafete mici sau mijlocii, deoarece sporeste caracterul intensiv prin timpurietate, productie si calitate la cele mai inalte standarde, cu toate acestea la costuri minine.
Aceasta mulcire se foloseste de foarte multi ani de catre cultivatori si presupune acoperirea solului cu un strat de mulci, iar in cele ce urmeaza va vom prezenta numeroasele avantaje pe care acestia le au.
In primul rand, timpurietatea este un avantaj pe care acestia vi-l ofera. Stratul de mulci alb intercepteaza lumina solara iar unul din obiectivele folosirii acestora este modificarea temperaturii solului.
Un alt obiectiv urmarit prin mulcire este controlul buruienilor. Acest mulci de culoare alba este cel mai benefic pentru a impiedica cresterea buruienilor, deoarece prin temperaturile ridicate realizate dedesubt acesta stopeaza intr-o mai mare masura cresterea lor impreuna cu umiditatea crescuta si cu lipsa oxigenului.